In timpul sarcinii, respectiv alaptarii, consumul tău zilnic ar trebui să varieze între 2200 si 2700 de calorii (mai mult dacă faci sport).
Trebuie să consumi:
-3 sau 4 portii din grupa alimentelor bogate în calciu;
-6 portii din grupa legumelor (dintre acestea de cel puțin 2 ori trebuie să optați pentru produse bogate în acid folic);
-4 portii din grupa fructelor (cel puțin două dintre gustări ar trebui sa fie bogate in vitamina C)
-3 portii din grupa leguminoaselor și a cărnurilor foarte slabe (include 2 sau 3 mese cu pește și 4 sau 5 mese cu leguminoase în meniul săptămânal)
-9 portii din grupa semințelor ( de cel puțin 4 ori va trebui să alegeți să serviți preparate care conțin semințe integrale)
-8 portii din grupa băuturilor (lichidelor)
Ai mai multă libertate datorită celor 500 de calorii in plus necesare pentru a produce lapte matern.
Nu ai timp de o gustare? Începe să-ți trăiești viața!
Următoarele gustări pot fi preparate într-un timp mai scurt decât dacă te-ai duce să-ți iei o băutură carbogazoasă. Doar amintește-ți să le iei cu tine. Pentru fiecare gustare alege cel puțin două elemente din grupa A și încă unul sau mai multe elemente din grupa B.
Grupa A:
Fructe proaspete ( cele mai ușor de cărat și mâncat sunt merele, portocalele, bananele, strugurii, piersicile nectarinele sau tangerinele)
salată de fructe puse în cutii diferite
Pachete mici de fructe uscate, cum ar fi stafidele sau merișoarele
Un mix de stafide (sau alte fructe uscate), migdale și cerealele tale preferate
Legume crude (cumpără pachetele cu legume gata tăiate și economisește și mai mult timp)
O roșie
Suc de fructe la cutie 100% natural ( sucul de portocale este cel mai nutritiv)
Conserve mici de roșii sau suc de morcovi
Grupa B
Brânză cottage sau ricotta
Iaurt slab în grăsimi 2%
O cutie mică cu lapte slab în grăsimi 1.5%
Un sandwich cu carne slabă de vita/pui/curcan
75 de grame de humus
O lingură de unt de arahide sau de migdale
Biscuiți integrali
Mini chifle din faina integrala/multicereale
Biscuiți graham
Brioșe din tărâțe (de la brutărie)
Sticksuri de faina integrală
Beneficiile alaptatului
Beneficii pentru copil
Riscuri de îmbolnăvire reduse: Alăptatul stimulează creșterea bacteriilor „prietenoase” în sistemul digestiv al copilului, iar acestea reduc frecvența durerilor de stomac, a diareei sau a colicilor. Efectul depinde de cantitatea primită. Astfel, cu cât un bebeluș primește mai mult lapte matern în primele șase luni și cu cât acesta suge mai mult, cu atât beneficiile sunt mai mari. Anumite studii arată de asemenea că alăptatul protejează împotriva dezvoltării unei bacterii în stomac numita H. Pylori, care în mod normal duce la formarea ulcerului, gastritei și chiar a cancerului la stomac mai târziu.
Mai puține infecții: Alăptatul oferă nou-născuților o apărare naturală împotriva răcelilor, infecțiilor, alergiilor și bolilor în perioada primelor luni dinainte de dezvoltarea completă a sistemului imunitar al bebelușului. Bebelușii sunt de asmenea mult mai puțin expuși riscului de a dezvolta tuse și alte infecții respiratorii, dacă sunt alăptați pentru cel puțin cincisprezece săptămâni.
Bebeluși mai inteligenți: Alăptatul îi face pe copii mai deștepți. 8 din 10 studii arată că bebelușii care au fost alăptați în primele luni din viață au obținut rezultate mai mari la testele de inteligență decât cei care au fost hrăniți cu lapte praf. Efectul pare să depindă de cantitatea primită. Cu cât bebelușii erau alăptați mai mult, cu atât rezultatele lor si performanțele la testele orale (de vorbit) și la testele de inteligență erau mai mari.
Risc redus de obezitate: Copiii hrăniți cu biberonul cresc mai repede decât cei alăptați, iar astfel ei sunt predispuși unui risc mai mare de a deveni supraponderali mai târziu în viață.
Risc redus pentru boli târzii: Laptele matern îți protejează copilul și la mult timp după ce te-ai oprit din alăptat. Copiii alăptați sunt expuși unui risc mai mic de a avea sindromul morții subite la sugari (SMSS). Riscul de a dezvolta boli cardiace, anumite forme de cancer cum ar fi limfomul si leucemia, astmul, maladia celiaca și diabetul este mult mai redus.
Mănâncă mai bine: Pe măsură ce cresc, bebelușii alăptați devin mai toleranți cu privire la tipurile noi de mâncare. Aceștia au învățat să se bucure de o varietate mai mare de legume decat cei hrăniți cu lapte praf, probabil din cauza că erau obișnuiți cu gusturile variate ale laptelui matern, care se schimbă de la o masă la alta în funcție de alimentația mamei.
Beneficii pentru mamă
Alăptatul are beneficii pentru mamă în aceeași măsură în care le are pentru copil. Aceasta are mult mai multe șanse să-și recâștige greutatea de dinainte de sarcină decât o femeie care alege să nu alăpteze, deși ultimele două kg s-ar putea să nu le dea jos numai după ce nu va mai alăpta. Alăptatul poate diminua pe viitor riscul de a dezvolta cancer mamar, ovarian sau endometrial. Blochează de asemenea pierderea de calciu din oase, reducând astfel riscul de osteoporoză, care ar putea apărea mai târziu în viață. Alăptatul ajută la contractarea uterului, reduce pierderea de sânge de după naștere și ajută ca uterul să revină la starea de dinaintea sarcinii; întârzie reapariția menstruației, ceea ce înseamnă că pierzi mai puțin fier și ai șansa să reaprovizionezi rezervele de fier după sarcină; reduce riscul infecțiilor de vezică.
Deși alăptatul este o forma naturală de contracepție, nu este totuși foarte sigură; 57% din femei devin fertile din nou în timp ce alăptează și aproximativ 80% din femei încep menstruația la 4 săptămâni după ce s-au oprit din alăptat.
În unele cazuri, încetarea timpurie a alăptatului este asociată cu mamele tinere și cu cele care lucrează sau cu cele care suferă de depresie post-partum.
Pentru mai multe detalii te astept la consult!
Noemi Sofronie Nutritionist-Dietetician